DESPRE NOI - Preparate Tradiționale

Contul Meu
Comanda minimă 120 de lei! La comenzi de peste 200 lei, livrarea este gratuita!
Du-te la conținut
Povestea noastră
Povestea noastră începe în anul 1991 când domnul Nicușor Popescu sau “Nea Nicușor” cum îl cunosc locuitorii din Pitești a fondat prima măcelărie și carmangerie privată din Pitești, Carmangeria REHOMA.

Dorința lui a fost de a oferi locuitorilor orașului Pitești produse de carmangerie tradiționale românești, proaspete, preparate după rețete vechi, păstrate cu sfințenie de sute de ani.

Carmangeria REHOMA a avut ușile deschise mulți ani după Revoluție iar preparatele lui Nea Nicușor au făcut deliciul locuitorilor din Pitești pentru o bună perioada de timp.

Odata cu deschidera marilor hypermarket-uri și cu aportul chimiei în măcelarii și în carmangerii, preparatele lui Nea Nicușor nu au mai putut concura din punct de vedere preț cu cele ale marilor jucători din industria preparatelor de carmangerie din țară, astfel el a ales să nu modifice rețetele de odinioară, să le păstreze așa cum le știe el: doar carne, condimente, meșteșug și pasiune și să ofere preparatele spre consum doar în restaurantele proprii.

De-a lungul celor aproape 30 de ani, timp în care preparatele lui Nea Nicușor au fost servite la mii de nunți, botezuri și petreceri organizate în cele 7 saloane de evenimente, ne putem mândri cu faptul că nu credem că există pitestean care să nu fi gustat și apreciat preparatele Carmangeriei REHOMA.

Calitatea preparatelor noastre vine din faptul că toate produsele sunt naturale, preparate din carne 100%, la fel ca în anii ‘70, fără E-uri sau alte adaosuri, meșteșugite într-o unitate de prelucrare a cărnii, dotată cu utilaje și instalații de ultima oră, care corespund standardelor calității și profesionalismului și care ne permit să întreținem unitatea în cele mai stricte condiții igienico-sanitare.

Acum, în 2020, la aproape 3 decenii de funcționare, REHOMA lansează www.preparate-tradiționale.ro: un magazin online unde comercializează preparatele produse în carmangeria proprie precum și alte produse alimentare, 100% naturale.

Considerăm că 2020 este anul în care oamenii au realizat că sănătatea este pe primul loc iar calitatea produselor pe care le mâncăm ne definește.
Astfel, pentru a fi siguri că preparatele au cel mai înalt standard de calitate și prospețime, vor fi produse doar la comandă și livrate la domiciliu în prima zi după ce ies din producție, cu mașinile proprii în condiții de igienă maximă.

Pentru început, preparatele vor fi livrate doar în București și Pitești, iar termenul de livrare este de 7-10 zile.

Tradiția are gust!

Doar pentru cei care apreciază calitatea.


Pitesti, Arges
B-dul Nicolae Balcescu nr. 54


+40729313111


contact@preparate-traditionale.ro
Înapoi la cuprins