Micii – Brandul de țară în materie de artă culinară românească

Micii – Brandul de țară în materie de artă culinară românească

Micii sau mititeii, cum mai sunt ei denumiţi, au devenit în ultimii ani un fel de brand de ţară în materie de artă culinară. O ieşire în natură „la un grătar” fără mici e ca o nuntă fără lăutari. Aceştia nu au cum să lipsească de pe masa românilor atunci când au poftă de un „grătar”. Deşi se spune că micii nu sunt neapărat de provenienţă românească, ei au fost, totuşi, desăvârşiţi de români şi au fost transformaţi de-a lungul anilor într-unul dintre cele mai cunoscute preparate tradiţionale româneşti prin adăugarea de condimente speciale sau prin amestecul de cărnuri din care se prepară. Iar dacă se mai adaugă şi murături pe lângă mititei deja papilele gustative sunt în delir.

Majoritatea oamenilor preferă să consume micii în combinaţie cu muştarul, iar băutura preferată care să-i însoţească este, de regulă, berea blondă, dar nici şpriţul de vin nu este de neglijat. Acest preparat tradiţional este preferat de majoritatea românilor, iar atunci când străinii ne vizitează ţara şi încearcă mititeii cu muştar rămân uimiţi şi devin fani înrăiţi ai acestui preparat. Faptul că preparatul din carne pentru mici se comercializează de-a gata şi omul nu trebuie decât să-i pună pe grătar reprezintă, cu siguranţă, un avantaj deosebit pentru cei care doresc o mâncare uşor de preparat.

În urmă cu mai mulţi ani producerea mititeilor a fost pusă în pericol de Comisia Europeană din cauza unui ingredient cheie şi anume bicarbonatul (E 500). Acest conservant artificial nu a fost autorizat de UE pentru a fi utilizat în preparatele din carne, dar Asociaţia Română a Cărnii a insistat pe lângă Guvernul României să facă o solicitare Comisiei Europene pentru a obţine o derogare, lucru care s-a şi întâmplat prin includerea micilor în lista reţetelor tradiţionale şi permiţând astfel producerea şi comercializarea lor atât pe plan local cât şi în celelalte ţări din Uniunea Europeană.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *